Hashtag birthday girl
Hashtag românia onestă
La mulți ani, Europo!
Cred c-am auzit de tine, așa, mai bine, printr-a 7-a, când aveam vreo 12-13 ani, poate. Ca și continent. Desigur, la geografie. Nu-mi mai amintesc cu cine făceam geografie în gimnaziu, dar mi-l amintesc foarte bine, prea bine, pe domnul Moroi (îu, văd că e director adjunct acum) care-și bătea joc de mine și de numele meu, punând accentul pe JITA din Jitaru, făcând referire la jită, cum se zice în județul Moldova la vită. Practic, mă făcea vacă - asta ajungea la mine (și la colegii mei care râdeau). Bineînțeles, eu știam că jitarul era persoana angajată să păzească semănăturile. Tu-ți dai seama? Domnul Moroi! Moroi!
Între liceu și facultate, te-am urât, am fost furioasă și supărată pe tine, că ai luat mamele și le-ai dus în Italia. Dar n-a trecut mult până să-mi dau seama că nu tu, de fapt, ai făcut asta, ci, culmea, chiar țara mea.
Când am ajuns să dau la facultate, în 2007, îți spun sincer că habar n-aveam ce caut eu în viața mea. Dar credeam și ziceam că vreau să fiu diplomat, nu prăjitura, ci reprezentantul oficial al României. În ce țară? Nu-mi amintesc dacă vreuna anume. Tu-ți dai seama? Voiam să reprezint în alte țări țara pe care o urâsem. Voiam s-o salvez. Am dat și am intrat la Relații Internaționale și Studii Europene. Chiar în anul în care România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Coincidență? Nu cred. 🙂
M-am trezit din visul/ delirul ăsta chiar în primul an, când un prof ne-a zis în gura mare, în aula mare, că n-o să ajungem nicăieri decât dacă avem recomandare…politică. Pe mine nu mă recomanda nimeni, nici măcar familia, vorba aia. Am știut, pe loc, că eu n-o să. Nici dacă aș putea. Pentru că n-aș vrea. Nu așa.
Am continuat, n-am abandonat. De ce? Pentru că mi-a plăcut. Și m-a interesat. Ce am învățat (și am uitat) în 3 ani?
în anul I: exegeză și argumentare în filosofie (specializarea era în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-politice), fundamente ale comunicării (mai dădusem la Comunicare și Drept, și am ales RISE, până la urmă) și antropologie politică (una dintre primele mele iubiri, undeva între logică și Ionuț);
în anul II: ideologii politice în lumea europeană, economie mondială și politică externă și diplomație;
iar din ultimul an, raționalitate și decizie în analiza conflictelor internaționale, etnicitate și construcție identitară, retorica discursului politic.
Bineînțeles că disciplinele erau mai multe, 12 în fiecare an, și bineînțeles că și pe astea 3 enumerate mai devreme le-am căutat acum, că nu mai țineam minte cum se cheamă.
Cu ce am rămas și ce a rămas cu mine? Niște competențe generale, precum a compara idei, probleme și soluții cu specialiștii și non-specialiștii. Niște competențe de specialitate, precum analizarea faptelor, tendințelor și modelelor în societatea europeană și spațiul internațional. M-aș bate cu pumnul în piept? Departe de mine. Și cu două principii de bază și bazate: pacea și solidaritatea, cum a lăsat domnul nostru Robert Schuman. Exact ce îmi doresc eu mie:
să fiu nu atât fericită, cât liniștită;
2. să formez împreună cu cineva (partener de viață, de business, prieteni, vecini etc.) un tot unitar (să avem un scop și responsabilități comune).
Armonie în cetatea exterioară, în cetatea interioară, armonie în casă.
Ceea ce-ți doresc și ție, dulce Europă. Apropo, mersi că ai grijă la zahăr! și ai băgat directiva aia bună legat de etichetarea zaharurilor, ca să știm ce cumpărăm și mâncăm.
Ai grijă de tine, fată, că ești frumoasă și deșteaptă. Fii blândă cu tine, știu că se pune presiune pe tine, mai ales acum când ești cel mai bun loc de pe Pământ (pentru trai și pentru a trăi). Dar fii și fermă, nu-i lăsa să te bully-uiască.
Nu-mi dau seama dacă-ți vorbesc ca mamei mele sau ca și copilului meu.
O să-ți zic ceva nebunesc, pentru că mă simt în siguranță cu tine: tot gândindu-mă, răzgândindu-mă și întrebându-mă ce pot să fac, să dreg, cum pot să mă implic, am ajuns la:
să fac odată ce tot zic că fac de nu știu când: să mă mut la țară și să predau educație civică și/ sau să mă fac primăriță (#LarițaPrimărița);
să fac ce fac deja de 13 ani, și anume comunicare (care nu e marketing, care marketing nu e totuna cu minciuna), doar că nișat și exclusiv comunicare politică;
să intru în politică și să fac, deci, politică;
să fac un copil (nebunesc, am zis!);
să nu exclud o canditatură (da, la președenție) 😊;
să mă mut din țară (cred că prin 2017-2018 am zis pentru prima dată că eu de aici, din Cluj, nu mă mai mut decât la țară sau din țară).
Nimic, să nu fac nimic, nu e o opțiune. Nu e pentru mine, mersi.
Te las. Cu câteva poze cu mine și cu foștii mei colegi de facultate, care sper să nu se supere pe mine că le-am împărtășit (dacă da, îi rog să-mi zică și fac frumos). În poze, practic, ne făceam tema, și anume o campanie electorală, de la A la Z. Nu mai știu dacă am câștigat. And I think that’s beautiful.
Atenție, valori europene transformate în hashtag: hashtag respect pentru demnitatea umană, hashtag libertate, hashtag democrație, hashtag egalitate, hashtag stat de drept, hashtag respectarea drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților.